Mai puține figuri, mai multe rezultate

crestere1Omul de PR nu este vreun Superman. Ca toti ceilalti, si el trebuie sa se adapteze situatiei de criza, care are efecte dintre cele mai diverse: fie restringerea dramatica a bugetelor si, implicit, a serviciilor externalizate (inclusiv PR sau publicitate), sau din contra, investitia in imagine, pentru supravietuirea in aceste vremuri tulburi.

In primul caz, ma intreb cum poti spera sa ai un an bun -cu obiectivul minim de a rezista crizei- , daca reduci drastic bugetele de promovare pe toate segmentele si lasi loc competitiei sa se desfasoare in voie? Avem clienti care ne povesteau, speriati, de reduceri de costuri care fac imposibila derularea oricarei activitati de marketing sau PR, in conditiile in care targetele de vinzari ramin aceleasi sau sint prea putin ajustate in minus.

Practic, sint legati de miini si de picioare, si ei stiu acest lucru - evident, efectele vin cascadat: oameni demotivati, deprimati, in cautarea unui alt job, rezultate tot mai slabe, in consecinta o companie slabita care nu isi mai poate permite sa-si pastreze angajatii, clientii, partenerii…si apoi auzim de falimente, aparent inexplicabile. Nimic nu se intimpla fara o cauza, fara niste premise create la un moment dat, cu efecte ireversibile, pe termen lung.

Din fericire pentru omul de relatii publice, sint insa companii care au procedat exact invers - acestea sint invingatorii cu care ne vom intilni la finalul perioadei de recesiune. In 2009, Headline a castigat clienti noi, companii al caror management a inteles un lucru esential: acum este momentul sa ma vad, sa arat ca imi permit sa fiu vizibil, ca exist, ca lucrez, ca am contat si voi conta in piata.

In ceea ce ma priveste, cred ca 2009 este un an in care noi, cei din PR, am putea sa tragem cartea cistigatoare, daca stim sa ne jucam bine sansa si sa ne demonstram valoarea. Cheia succesului va fi munca facuta cum trebuie, cu rezultate vizibile la client: dedicare mai mare, servicii mai bune, mofturi mai putine, treaba serioasa. Nu-mi sta in fire sa folosesc limbajul de lemn corporatist, asa ca raspunsul direct este “mai putine figuri, mai multe rezultate”.

Articol aparut pe brandinfo.ro.

Etichete: , , , ,

Lasă un comentariu