Arhiva categoriei ‘Articole Headline’

Data: 5 Martie 2010
Categorie: Articole Headline, In PRactica
Nr. comentarii: Nici unul

Despre criza si comunicarea interna

90287467

Printre partile bune ale crizei se numara si faptul ca toata lumea vorbeste despre comunicare si importanta acesteia. Brusc, aud in stanga si-n dreapta ca oamenii vor sa comunice (mai ales intern), sa li se comunice, sa fie comunicare.

Asta imi aduce aminte de situatia trista a celor care se duc la dentist doar cand ii doare maseaua. Pentru acest tip de atitudine, nu exista decat cateva explicatii: ori educatia pe care au primit-o nu a cuprins si referinte despre dentist, ori le e frica, ori n-au bani decat pentru interventii de urgenta.

Nu as spune ca treaba sta mult diferit in ceea ce priveste obisnuinta de comunicare in interiorul unei companii: fie se considera ca e un moft, un efort prea putin important in comparatie cu alte activitati din firma ce se traduc prin rezultate cuantificabile, fie multi nu stiu cum se face si nu vor sa recunoasca sau sa ceara ajutor din partea celor ce se pricep la acest lucru, pe fondul unui cost suplimentar, nejustificat in conditiile respective.

Oricum ar fi, comunicarea devine, mai devreme sau mai tarziu, o necesitate. In aceste vremuri, accelerata de stresul nesigurantei zilei de maine, s-ar putea ca aceasta nevoie sa devina mult mai repede stringenta si cei implicati sa-si doreasca sa actioneze in acest sens.

Din acest punct de vedere, criza poate oferi o lectie pentru multi manageri atunci cand vine vorba de comunicarea interna. Iar dezideratul principal e ca aceasta sa devina o realitate in cat mai multe companii din Romania, si nu doar in cele multinationale care functioneaza in acest mod.

Conditiile actuale nu impun o revolutionare a procesului de comunicare interna, ci o prezenta consecventa a acestuia, prin aceleasi mecanisme folosite ca si pana acum: newslettere periodice, intranet, sedinte, informari de tot felul, mai mult sau mai putin oficiale. Fiecare dintre ele are rolul de a informa echipa asupra transformarilor prin care trece compania, asupra viitorului acesteia si asupra noutatilor intervenite in viata firmei.

Sa nu uitam ca vorbim totusi de o perioada in care conditiile de mediu impun modificari strategice in viata unei organizatii, o perioada in care calitatea angajatilor este cu atat mai importanta, pentru ca prin intermediul lor se infaptuiesc obiectivele companiei. Un manager care are in spate o echipa eficienta si care trateaza cu profesionalism task-urile aferente are in ea un aliat in depasirea acestor momente.

Iar o astfel de echipa se mentine turata si prin comunicare, angajatii trebuie sa fie informati in legatura cu fiecare decizie luata la nivel de management si care are un real impact asupra colectivitatii. In al doilea rand, ne place sau nu, angajatii reprezinta o institutie. Adesea acestia devin purtatori de cuvant ai organizatiei, pentru simplul motiv ca sunt mai credibili sau poate doar mai usor accesibili. Venind cu informatii direct din “casa”, alterate sau valide, in functie de modul in care anumite lucruri sunt percepute, ei transmit diferite mesaje ce pot fi chiar in detrimentul firmei.

Astfel de consecinte pot fi evitate printr-un program de comunicare interna, prin care angajatii sa fie implicati si pregatiti sa devina ambasadori ai companiei.

Criza sau nu, comunicarea interna ar trebui sa fie un proces desfasurat in permanenta. Si tind sa cred ca vor exista din ce in mai multe programe de comunicare la nivel intern, bazate tocmai pe principiul : am testat pe timp de criza, a functionat, vom continua procesul, chiar si in vremurile “linistite”.

Articol publicat pe www.strategic.ro.

Scrie un comentariu
Data: 12 Februarie 2010
Categorie: Articole Headline, In PRactica
Nr. comentarii: 2

PR-ul, un domeniu din ce in ce mai atragator pentru jurnalisti

71898026

Trecerea unui jurnalist din presa in PR nu reprezinta ceva nou, tentatia de a lucra de partea cealalta a baricadei a existat dintotdeauna pentru unii, care au si facut acest pas. Daca pana acum un an, doi, aceasta schimbare venea pentru a satisface o curiozitate (cum e sa lucrezi in calitate de consultant, la client), din dorinta de a face si altceva sau poate pentru ca pur si simplu la mijloc era vorba de o oferta de nerefuzat, astazi exista si o alta motivatie ce sta la baza schimbarii: limitarea unor optiuni, prin inchiderea unor publicatii importante. Iar mai putine optiuni in presa implica o reorientare catre domenii conexe.   

Indiferent daca sunt sau nu decizii impuse de conditiile noi din piata, tot mai multi jurnalisti par hotarati sa treaca in cealalta tabara, in PR. Unele numiri in functie au fost deja facute publice, altele dimpotriva, nu au fost anuntate oficial. Oricum ar fi, le uram bun venit noilor “colegi de industrie” si chiar am fi interesati de noi feed-back-uri, ce diferente exista intre PR-ul vazut prin ochii consultantului de specialitate si cel vazut prin ochii ziaristului?…unde se intersecteaza cele doua viziuni, unde perceptia coincide cu realitatea si unde sunt diferentele majore…

Vorbind de aceasta tema, mi-am adus aminte ca avem in arhiva noastra un material ce a fost publicat pe brandinfo.ro si care are foarte mare legatura cu subiectul, e vorba de :

Perspectiva de vizavi…

Una dintre cele mai mari tentatii ale jurnalistului este ca, la un moment dat, sa devina PR-ist, iar aceasta este o trecere fireasca, pentru ca cei mai buni oameni de PR sint, in general, cei care au avut mai intii o experienta in jurnalism. Ceea ce te ajuta foarte mult atunci cind treci “de cealalta parte” (desi exprimarea nu este cea mai fericita) este intelegerea nevoilor, a intereselor si a stilului de lucru al ziaristului.

Mai mult, nu il privesti pe jurnalist ca pe “dusmanul” care te asteapta sa faci greseli, ci ca pe un om care isi face meseria, si pentru care doar anumite informatii au valoare de stire. Partea mai putin confortabila a acestei conversii este adaptarea la o lume cu totul noua, in care, din servit, devii cel care serveste. Punctualitatea, seriozitatea in abordare, obisnuinta de a reactiona la un e-mail (chiar neinteresant pentru tine) si de a te tine de cuvint indiferent de orice alte prioritati ai avea sint reflexe pe care nu numai un jurnalist, ci oricine care intra in lumea de afaceri trebuie sa le capete.

Din cauza vietii profesionale agitate si a ritmului in care traiesc, ziaristii gasesc dificila aceasta adaptare la o meserie cu viteza de executie mai mica, dar cu mare atentie la client si la nuante. Pentru cei care isi doresc cu adevarat sa faca aceasta trecere, obstacolele nu sint mari, daca pornesc la drum cu disponibilitate pentru schimbare si cu flexiblitate. Din experienta mea ca angajator, jurnalistii devin consultantii care se adapteaza cel mai bine la situatii noi, pe care te poti baza in situatii de criza, care cer decizii rapide si care obtin rezultate acolo unde nimeni nu credea ca se poate. Si asta pentru ca vin dintr-o lume dura, in care si-au purtat singuri de grija.

5 Comments
Data: 3 Februarie 2010
Categorie: Articole Headline
Nr. comentarii: Nici unul

Cat de confortabili sunt papucii altuia?

86235973În consultanţa PR, ca şi în training, unul dintre cele mai dificile lucruri este să faci clientul să se pună în pielea celuilalt. Să înţeleagă raţiunile în baza cărora partenerul său de comunicare judecă, evaluează şi acţionează într-un anumit fel, ia diferite decizii, felul în care gîndeşte, presiunile externe şi, cîteodată, politicile pe care le are de respectat.

O situaţie tipică în care pielea celuilalt este absolut inconfortabilă este relaţia cu media, de departe cea mai provocatoare interacţiune pentru mulţi dintre manageri. De fiecare dată, la trainingurile pentru relaţia cu presa, se întîmplă un lucru interesant: în primul sfert de oră primesc aceleaşi trei întrebări, ale căror răspunsuri managerii nu sînt mereu pregătiţi să le primească şi să le accepte.

Prima întrebare pe care o primesc este “de ce scriu jurnaliştii numai de rău?”. Important este, ca în acest caz, să înţelegem care este accepţiunea fiecăruia despre “bine” şi “rău”. Nu poate fi condamnabil faptul că jurnalistul nu mediatizează împlinirea a 10 ani de activitate a companiei – să fim serioşi, ce ştire este asta?-, dar în mod cert va scrie despre defectele de calitate ale produselor sau serviciilor.
Explicaţia e simplă, şi la îndemîna oricui vrea să se pună în papucii ziaristului. Dacă ai avea un ziar de vîndut, ai scrie că trenul a ajuns la timp în staţie? Cu alte cuvinte, binele este normal, este o stare de fapt care ne aşteptăm să se întîmple, în timp ce erorile, lucrurile care nu merg bine, defectele şi neconcordanţele de orice tip se pot transforma cu uşurinţă într-o ştire, una care vinde, pentru că este de interes public.
Acest adevăr este extrem de dificil de acceptat de către cei exteriori mass-media. S-ar spune că toată lumea se aşteaptă să vadă la chioşc numai ziare cu articole laudative, evenimente plăcute şi succese. Aceste ziare nu s-ar vinde niciodată, şi simplul efort de a te imagina manager al unei publicaţii va schimba radical perspectiva.

A doua întrebare este: “de ce jurnaliştii «trunchiază» informaţia?”. Celor mai mulţi dintre cei care interacţionează cu un jurnalist li se pare foarte important să vorbească mult şi să răspundă cît mai stufos la întrebări. Aproape nimeni nu-şi pune problema (nicidecum să întrebe, chiar) cît spaţiu are la dispoziţie, cîte secunde va apărea citat în reportajul tv, cît va fi în mod realist citat, din ceea ce spui. O astfel de întrebare nu este deloc deplasată – dimpotrivă, arată că te-ai pregătit şi vrei să dai acele mesaje potrivite contextului.

Am văzut cîteva secvenţe în care Donald Trump îşi exersa mesajele principale pe diferite secvenţe de timp (30 de secunde, un minut sau două minute); este un exerciţiu simplu, la îndemîna oricui, fără costuri – doar cu elementara condiţie de a înţelege două lucruri: 1. Jurnalistul nu are la dispoziţie tot ziarul sau tot jurnalul de ştiri ca să publice sau să difuzeze fără greş şi fără nici o omisiune tot ce i-am spus şi 2. Nu tot ce spunem într-un discurs fluviu este important sau relevant; ar trebui să avem exerciţiul şi obişnuinţa de a ne livra mesajul în formă foarte condensată, ca să ne asigurăm că el va ajunge spre audienţă aşa cum l-am transmis. Dacă nu facem acest efort, nu există niciun motiv rezonabil să ne supărăm pe jurnalist pentru că a extras ceea ce a considerat el important – noi am permis acest lucru, de fapt…

A treia întrebare este “de ce sînt jurnaliştii agresivi şi insistenţi?” – simplu, pentru că asta le este meseria. Pe tarabă se bat pentru întîietate mai multe ziare, multe jurnale de ştiri îşi dispută fiecare punct de audientă – cum să faci ca al tău să fie cumpărat? Publicînd informaţii exclusive, detalii pe care alţii nu le au, articole de interes. Acestea toate nu se obţin cu duhul blîndeţii, nu stă nimeni pregătit să le ofere pe tavă. La urma urmelor, şi vînzătorii sînt agresivi, şi avocaţii, şi agenţii de asigurări – şi mai sînt şi alte meserii, probabil, în care insistenţa este esenţială.

Ceea ce este bine să înţeleagă fiecare este faptul că, în majoritatea covîrşitoare a situaţiilor, jurnalistul nu are nicio răfuială personală cu nimeni. Puţinele situaţii ne-etice nu trebuie lăsate să ne influenţeze relaţia cu o breaslă intreagă. În redacţie se trăieşte o viaţă stresantă, în viteză, luată de la capăt în fiecare zi. Înainte de a te înfuria, este bine să te opreşti şi să te întrebi: aş fi în stare să găsesc un subiect, să–l documentez şi să-l transpun într-o poveste? Şi povestea asta să se vîndă? În timp ce încerci să răspunzi, s-ar putea să descoperi că te cam strîng pantofii. Pantofii celuilalt…

Articol publicat pe www.prwave.ro.

Scrie un comentariu
Data: 16 Decembrie 2009
Categorie: Articole Headline
Nr. comentarii: 1

Mitul creativitatii in comunicare

93907244

Sint anumite domenii de activitate despre care s-a format o imagine bine definita, dar nu neaparat si corecta, bazata pe anumite entuziasme si idealisme promovate si intretinute de multe ori chiar de cei din interiorul bransei. In ceea ce priveste industria comunicarii (PR, advertising), aceasta imagine are in centrul sau spiritul boem, “creativitatea”, citeodata chiar usoara ticneala artistica a protagonistilor, despre care exista ideea falsa ca lucreaza printre nori si fum si aburi de alcool, la ore atipice, in medii atipice.

Realitatea, descoperita repede de orice student care incepe o cariera in aceste domenii, este ca lucrurile nu stau deloc asa. E drept ca in advertising multi dintre copywriteri sau art-directori intretin in mod voit ideea de “cap in nori”, insa cei mai multi dintre ei sint spirite foarte practice, care stiu bine ce au de facut si evalueaza foarte mercantil (in sensul cel mai bun al cuvintului) orice oportunitate li se iveste. Imi amintesc de un cunoscut, art director intr-o celebra agentie de publicitate, care are mereu aerul ca nu prea intelege ce se intimpla in jur, dar evalueaza si exploateaza permanent, extrem de eficient, orice ocazie de a face bani sau de a creste in cariera - lucru firesc de altfel si perfect in regula.

Intr-un anume sens, creativitatea face parte, si ea, din aceste “mituri” intretinute. Exista impresia ca, daca nu esti creativ si nu vezi pe cer nori cu forme de obiecte, nu ai ce cauta in acest domeniu. Exista impresia ca deadline-urile sint pentru ceilalti, nu pentru cei care “creeaza”, sau ca muza nu te viziteaza oricind, ci doar cind doreste ea. Realitatea este putin diferita: sigur ca o idee geniala nu vine batind din palme, si nici nu scoti din joben sugestii creative pentru un eveniment sau o lansare. Dar la fel de adevarat este ca acestea pot fi provocate prin cercetare, prin curiozitatea permanenta de a sti ce au facut altii, conectarea la evenimentele din piata, stimularea imaginatiei, deschiderea orizonturilor. Sint agentii care amenajeaza un mediu de lucru special pentru cei responsabili de partea creativa a unei campanii - aceasta este o idee buna, care vine citeodata dublata, din pacate, de o lejeritate extrema a programului si a disciplinei de lucru. Mi s-a intimplat chiar, odata, sa primesc de la un director de agentie replica: “Nu sintem gata cu propunerea, pentru ca ne-a disparut copywriter -ul, nu dam de el de citeva zile. Mai are obiceiul asta, sa dispara si apoi sa apara subit”.

Ca urmare, creativitatea este, pe de o parte, un dar, si pe de alta parte o abilitate educata. Cei care sint creativi nativ sint favorizati, desigur, si de cele mai multe ori ei sint cei care nasc idei spectaculoase, de care te minunezi si nu intelegi cum de nu ti-au venit tie, pentru ca par atit de simple si genereaza efecte atit de dramatice si radicale. Ceilalti, nu trebuie sa creada despre ei ca sint arizi, seci, fara imaginatie, ci trebuie sa faca efortul de a-si stimula imaginatia, de a vedea lucruri interesante acolo unde nu pare nimic de vazut. In ceea ce ma priveste, cred ca exista creativitate in orice domeniu: cel mai riguros chirurg are in cariera momente cind trebuie sa improvizeze creativ, cel mai bun inginer este un creator inventiv, simplul zidar care varuieste un perete poate avea visul lui de a crea o culoare, o textura. Faptul ca nu sintem educati sa vedem in noi latura creativa ne determina sa credem ca n-o avem deloc.

In PR, creativitatea este esentiala, dar trebuie vazuta ca o imbinare intre imaginatie si rigoare. Diferentiatoarele, lucrurile atipice, conceptele speciale, trebuie sustinute de puterea de a le implementa si de a obtine rezultate, de seriozitatea parteneriatului cu clientul si de increderea pe care o inspiram. Este bine sa lasam spiritul boem pentru cenaclurile literare, desi ma tem ca si acolo i s-a dus vremea…

Articol aparut pe markmedia.ro.

1 Comment
Data: 7 Decembrie 2009
Categorie: Articole Headline
Nr. comentarii: 2

Ce comunici cind nu vorbesti?

88859030

Am mereu in minte expresia de pe chipul unui coleg, extrem de suparat dupa o discutie cu un prieten. A venit in birou trantind si pufnind, enervat de conversatia pe care tocmai o incheiase. Cind mi-a trimis prin e-mail replicile schimbate, nu mi s-a parut nimic ofensiv, si i-am comunicat deschis opinia mea. Raspunsul lui a fost in sine, in ceea ce ma priveste, o lectie despre limbajul non-verbal: “dar nici nu stii pe ce ton mi-a vorbit si cum m-a privit…”

Auzim frecvent astfel de replici: „Nici nu s-a uitat la el”, „Mi-am dat seama din privirea ei ca spune adevarul”, „Nu mi-a spus, dar se vedea pe fata lui ca era suparat” – realitatea este ca spunem extrem de multe chiar si atunci cind nu vorbim. Mesajul pe care il transmitem sta mai putin in cuvinte, si mai mult in mimica, gesturi, tonul vocii. De fapt, interlocutorul este tentat sa interpreteze si sa „creada” mai degraba limbajul corpului, decit cuvintele pe care i le adresam. Aceasta tentatie vine din instinctul de conservare al fiecaruia, pentru ca stim, cu totii, ca limbajul articulat, controlat, exprima ceea ce doreste transmitatorul sa comunice, nu ceea ce crede sau simte el cu adevarat.

Limbajul corpului „tradeaza” foarte usor. De cele mai multe ori, nu este nevoie de cuvinte ca sa semnalezi ca esti fericit, suparat, trist, curios, intrigat, indiferent, dezinteresat. Nu fac parte din categoria celor care cred ca pot depista un mincinos doar pentru ca omul si-a dus mina la nas sau la gura, si nici nu sint de parere ca trebuie sa ne transformam in niste obsedati care urmaresc fiecare gest, oricit de neinsemnat, al partenerului de discutie. Dar cred ca, in timp, cu ceva experienta si pricepere, putem interpreta semnalele pe care le transmite in limbaj non-verbal interlocutorul nostru si reusim, la rindul nostru, sa filtram mesajele de acest tip pe care le emitem.

Cum sa comunicam pozitiv in limbaj nonverbal? Citeva indicii simple le vor sugera partenerilor de discutie starea in care ne aflam, si putem face astfel incit acest lucru sa fie in favoarea noastra.

 Zimbetul deschis si pozitiv - primul si cel mai important semn, care imprima oricarei figuri un aer destins si disponibil pentru dialog. Un om zimbitor nu poate fi in defensiva, dar nu poate fi perceput nici ca ofensiv.

 Contactul vizual – am intilnit de multe ori oameni destepti si bine pregatiti, unii chiar in pozitii de management, care aveau teama de a-i privi pe ceilalti in ochi. Desigur ca, in astfel de cazuri, nu putea fi vorba despre ascunderea unor informatii sau despre minciuna ci, pur si simplu, de o stare crescuta de emotivitate. Invingerea acestei porniri atavice care nu ne lasa sa privim oamenii in ochi este un punct important in lupta cu propriul body-language.

 Stringerea miinii – nimic nu este mai dezamagitor decit o stringere de mina moale, abia atinsa si, eventual, putin transpirata. Nici macar intre femei nu trebuie practicat acest tip de salut. Daca nu putem stringe mina celuilalt cu fermitate, este bine sa renuntam sa initiem acest salut, si sa incercam ca, atunci cind trebuie sa facem fata unei miini intinse, sa o facem onorabil.

 Tinuta – felul in care stam, in care corpul reactioneaza in functi de gradul nostru de interes fata de un subiect sau altul, nu vor trece neobservate intr-o discutie sau intr-o prezentare. Siguranta de sine se vede intr-o postura dreapta, intr-un mers ferm. Interesul poate fi marcat printr-o usoara aplecare inainte a trunchiului, dupa cum dezinteresul este imediat semnalat de o tinuta neglijenta, exagerat relaxata.

 Bratele – sint foarte importante in comunicarea nonverbala si pot sugera, in functie de pozitia lor, teama, defensiva, sau increderea si starea pozitiva. Bratele nu trebuie incrucisate la piept, dupa cum nu trebuie nici ridicate in gesture ample, care trec de nivelul umerilor. Palmele deschise in sus arata disponibilitate pentru dialog si deschiderea de a accepta si intelege puncte de vedere diferite de ale noastre.

 Picioarele – foarte neglijate de obicei in comunicarea nonverbala sint, potrivit lui Joe Navarro, fost agent FBI si autorul cartii Secretele comunicarii nonverbale, cele mai sincere parti ale corpului. Inca din copilarie, primim tot felul de sfaturi pentru controlul expresiei fetei (“nu te mai strimba asa”, “nu mai face figura asta”, “incearca macar sa te preface ca-ti place”), dar nimeni nu ne spune niciodata despre cum sa ne supraveghem picioarele. Acestea sint neglijate pentru ca, de cele mai multe ori, se afla in zona de siguranta ferita privirilor, si nu sint observate. Cu toate acestea, sau poate tocmai de aceea, limbajul lor trebuie supravegheat, si pozitia cea mai sigura este a picioarelor lipite simplu.

 Vocea – unul dintre cele mai eficiente si din pacate cel mai putin utilizate instrumente de limbaj al corpului. O voce suficient de puternica, limpede si sigura, are menirea de a inspira incredere in cel care vorbeste.

Citeva paragrafe nu pot epuiza, in nici un caz, un subiect pentru care s-au scris multe carti. Dar pot deschide apetitul pentru a intelege mai bine ca forma poate sluji fondul, dincolo de opinia confortabila ca “este important ce spun, nu si cum o fac”. Poate ar trebui sa ne asumam deschis faptul ca a trecut vremea acelui boem “nu conteaza cit de lung am parul, important e ce si cum gindesc” - bun la timpul lui, insa, la vremuri noi, principii noi. Forma fara fond este manifestarea celor superficiali. Dar fondul fara forma este pacatul de a irosi o idee, un proiect sau o oportunitate din lipsa preocuparii pentru comunicare si, in special, pentru comunicarea nonverbala.

Articol aparut pe www.prwave.ro

2 Comments
« Articole mai vechi