86196648

Mediul online a devenit o platformă de comunicare la care tot mai multe companii apelează pentru a-şi creşte vizibilitatea, a-şi promova produsele şi/sau serviciile şi pentru a menţine o relaţie cu clienţii. În aceste condiţii, expunerea companiilor în mediul online va deveni, în curând, de neevitat, consideră Mihaela Apetrei, Senior Manager Headline.”Atâta timp cât tot mai mulţi clienţi şi parteneri sunt prezenţi în acest mediu, este necesar să fii acolo, vizibil şi prezent. Multe companii au propriile bloguri, conturi de Twitter, LinkedIn sau Facebook, pe care le folosesc ca medii foarte bune pentru anunţarea noutăţilor, pentru interacţiunea cu ceilalţi useri, pentru promovare şi pentru formarea grupurilor de fani. Totuşi, contează foarte mult şi publicul căruia i te adresezi. Pentru o companie care comercializează seminţe, social media nu este atât de importantă, în timp ce unei companii din IT i se potriveşte foarte bine acest tip de promovare”, explică Mihaela Apetrei.

Inovaţia, flexibilitatea şi promptitudinea în relaţia cu clienţii - tendinţele pieţei de PR într-un 2010 de criză

Dat fiind faptul că efectele crizei economice se vor resimţi şi în acest an, agenţiile şi oamenii de PR trebuie să se adapteze încontinuu la noile cerinţe. Astfel, tendinţele pieţei de profil din acest an se rezumă în câteva cuvinte: inovaţie, flexibilitate şi proptitudine în relaţia cu clienţii. Mihaela Apetrei precizeaza: “Această abordare se contura încă de la începutul anului trecut, însă acum mi se pare mai evidentă ca oricând. După ani de zile în care replica era “spune-mi ce ştii să faci”, vorbim acum despre cerinţe de tipul “demonstrează-mi că ştii să faci”. Clienţii nu mai cumpără, pur şi simplu, vor să testeze, să încerce, să se convingă - chiar şi în servicii”.  Acest lucru are un impact direct în alocarea bugetelor: “Vei primi banii doar dacă ai o idee şi dacă arăţi că aceasta funcţionează. Am observat în companii tendinţa evidentă a flexibilizării extreme a bugetelor, în sensul că dislocările de sume dintr-o parte în alta se realizează intern mai uşor decât în alţi ani. Pe de altă parte, aceşti bani se câştigă mai greu de către agenţii, relocările nu se fac decât pentru idei spectaculoase şi/sau cu impact direct în business şi cu relevanţă pentru afacerea clientului.

Diferenţe minore între PR-ul românesc şi cel din stăinătate

PR-ul autohton nu prezintă diferenţe majore faţă de cel din străinătate, cel puţin în ceea ce priveşte temele şi subiectele de promovat, cerinţele clienţilor şi obiectivele de atins, consideră reprezentanta agenţiei Headline: “Lucrăm pentru clienţi internaţionali, într-o reţea europeană de PR, şi pot să spun că diferenţele sunt mai degrabă între atitudinea corporatistă a vesticilor şi flexibilitatea şi realismul esticilor. Partenerii şi colegii noştri unguri, cehi şi bulgari înţeleg PR-ul într-o manieră foarte pragmatică, generatoare de rezultate, în timp ce francezii sau britanicii au reguli, proceduri şi procese bune şi utile pe fond, dar care pot îngreuna şi încetini uneori activitatea”.

Articol aparut in Bursa.

PR-ul castiga teren in 2010

785307521Desi nu putem spune, cu mana pe inima, ca momentele de criza economica sunt de domeniul trecutului, exista in piata multe semne care indica totusi ca suntem pe drumul cel bun…cel putin in industria de PR, unde agentii si companii au inceput in acest an sa anunte noi colaborari, planuri de viitor, proiecte si campanii…

Cert e ca relatiile publice devin din ce in ce mai importante, iar dovada stau nu doar contractele incheiate, ci si rezultatele unui studiu recent realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent din Australia, potrivit caruia peste 50% din articolele din ziare sunt generate de oamenii de PR (sursa: renne.ro).

Iar rolul din ce in ce mai mare al PR-ului, in 2010, in strategiile de comunicare integrata din companii, a fost intrezarit de catre profesionistii ce activeaza in industrie inca de la sfarsitul anului trecut. O alta cercetare realizata de Vocus, furnizor de solutii software pentru managementul relatiilor publice, releva faptul ca 64% dintre cei peste 1800 de specialisti in marketing si PR intervievati considera ca PR-ul va deveni din ce in ce mai important in mix-ul de marketing. Cu toate schimbarile aduse de social media, specialistii in PR au acum posibilitatea sa aduca valoare clientilor si companiilor pentru care lucreaza prin intermediul acestui canal. De fapt, 80% dintre respondenti cred ca organizatiile lor vor acorda o atentie mult mai mare online-ului, insa, cu toate acestea, profesionistii cred ca planificarea va fi mai dificila anul acesta. Printre principalele cauze, se numara atitudinea generala a angajatilor in ceea ce priveste social media (de multe ori superficiala), lipsa unor resurse sau chiar a sprijinului din partea managementului. Raportul complet poate fi gasit aici: http://www.docstoc.com/docs/29785908/PR-Planning-in-2010-Survey-Results.

Oricum ar fi, este un moment prielnic ca PR-ul sa dovedeasca de ce este in stare. Din ce in ce mai multe companii simt nevoia sa comunice, sa apeleze la servicii specializate sau sa aiba oameni bine pregatiti in-house, care sa gestioneze procesele de comunicare. Importanta PR-ului de calitate devine din ce in ce mai evidenta, lucru care nu poate decat sa ne bucure avand in vedere ca domeniul relatiilor publice in Romania inca n-a ajuns la maturitate, ci va putea creste pe fondul unor standarde setate din ce in ce mai sus.

Primele luni ale lui 2010 au adus pentru agenţia de marketing şi PR Headline trei noi parteneriate, încheiate cu Romsys, Standard Snacks şi ECOTIC, pentru furnizarea de servicii de PR, comunicare și consultanță specializată.

”Este evident că relaţiile publice şi-au câştigat un loc important în strategiile de promovare ale companiilor. Acest an se pare că va aduce o dezgheţare a pieţei de PR, iar acest lucru a fost determinat, într-o măsură importantă, şi de eficienţa pe care au demonstrat-o pe parcursul anului trecut specialiştii în comunicare. Obiectivul cel mai important, pe care îl cunosc şi îl urmăresc toţi consultanţii noştri, este susţinerea business-ului clientului, prin furnizarea unor servicii specializate de calitate, concretizate în rezultate măsurabile”, a declarat Mihaela Apetrei, Senior Manager Headline.

Factorii decisivi în selectarea Headline ca furnizor de servicii de marketing şi PR au fost rezultatele obţinute până acum de agenţie pentru ceilalţi clienţi ai săi, experiența acumulată în cei nouă ani de activitate, expertiza consultanţilor şi soluţiile personalizate. Două dintre cele două noi parteneriate începute în 2010 reprezintă o susţinere a planului de dezvoltare a agenţiei pentru acest an, care are ca obiectiv situarea Headline ca numărul ”1” printre agenţiile specializate în marketing şi PR pentru industria IT. Un alt reper de atins este angajarea a trei noi consultanţi în acest an; recent, echipei Headline i s-a alăturat deja Adrian Popa, fost jurnalist.

Despre clienţi:

Ecotic, prima organizație a producătorilor de echipamente electronice din România, este o asociație non-profit, independentă și neguvernamentală, care are drept scop protejarea mediului înconjurător prin preluarea responsabilițătilor ce revin producătorilor sau terților în ceea ce privește realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare și valorificare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE). 

Creată în 1993, Romsys este astăzi unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii şi servicii informatice, clasându-se în prezent în Top 5 integratori de sistem din România. Soluţiile şi serviciile Romsys sunt destinate în special sectoarelor financiar - bancar şi asigurări, telecomunicaţii, industrie, utilităţi, public şi apărare. La sfârşitul anului 2007, compania a fost preluată de către New Frontier Holding, concern austriac a cărui viziune este aceea de a crea prin achiziții unul din cele mai puternice grupuri de furnizori IT din Europa Centrală şi de Est pentru clienţi corporate şi enterprise.

Prezentă pe piața locală din 1995, activitatea companiei Standard Snacks constă în fabricarea si distribuția produselor alimentare. De la înfiinţare până în prezent, compania a investit permanent în activitatea de producţie (hale de mari dimensiuni, fabrici, personal specializat, tehnologie, echipamente moderne) pentru consolidarea unei  cote cat mai mari din piaţa românească de profil.

Despre criza si comunicarea interna

90287467

Printre partile bune ale crizei se numara si faptul ca toata lumea vorbeste despre comunicare si importanta acesteia. Brusc, aud in stanga si-n dreapta ca oamenii vor sa comunice (mai ales intern), sa li se comunice, sa fie comunicare.

Asta imi aduce aminte de situatia trista a celor care se duc la dentist doar cand ii doare maseaua. Pentru acest tip de atitudine, nu exista decat cateva explicatii: ori educatia pe care au primit-o nu a cuprins si referinte despre dentist, ori le e frica, ori n-au bani decat pentru interventii de urgenta.

Nu as spune ca treaba sta mult diferit in ceea ce priveste obisnuinta de comunicare in interiorul unei companii: fie se considera ca e un moft, un efort prea putin important in comparatie cu alte activitati din firma ce se traduc prin rezultate cuantificabile, fie multi nu stiu cum se face si nu vor sa recunoasca sau sa ceara ajutor din partea celor ce se pricep la acest lucru, pe fondul unui cost suplimentar, nejustificat in conditiile respective.

Oricum ar fi, comunicarea devine, mai devreme sau mai tarziu, o necesitate. In aceste vremuri, accelerata de stresul nesigurantei zilei de maine, s-ar putea ca aceasta nevoie sa devina mult mai repede stringenta si cei implicati sa-si doreasca sa actioneze in acest sens.

Din acest punct de vedere, criza poate oferi o lectie pentru multi manageri atunci cand vine vorba de comunicarea interna. Iar dezideratul principal e ca aceasta sa devina o realitate in cat mai multe companii din Romania, si nu doar in cele multinationale care functioneaza in acest mod.

Conditiile actuale nu impun o revolutionare a procesului de comunicare interna, ci o prezenta consecventa a acestuia, prin aceleasi mecanisme folosite ca si pana acum: newslettere periodice, intranet, sedinte, informari de tot felul, mai mult sau mai putin oficiale. Fiecare dintre ele are rolul de a informa echipa asupra transformarilor prin care trece compania, asupra viitorului acesteia si asupra noutatilor intervenite in viata firmei.

Sa nu uitam ca vorbim totusi de o perioada in care conditiile de mediu impun modificari strategice in viata unei organizatii, o perioada in care calitatea angajatilor este cu atat mai importanta, pentru ca prin intermediul lor se infaptuiesc obiectivele companiei. Un manager care are in spate o echipa eficienta si care trateaza cu profesionalism task-urile aferente are in ea un aliat in depasirea acestor momente.

Iar o astfel de echipa se mentine turata si prin comunicare, angajatii trebuie sa fie informati in legatura cu fiecare decizie luata la nivel de management si care are un real impact asupra colectivitatii. In al doilea rand, ne place sau nu, angajatii reprezinta o institutie. Adesea acestia devin purtatori de cuvant ai organizatiei, pentru simplul motiv ca sunt mai credibili sau poate doar mai usor accesibili. Venind cu informatii direct din “casa”, alterate sau valide, in functie de modul in care anumite lucruri sunt percepute, ei transmit diferite mesaje ce pot fi chiar in detrimentul firmei.

Astfel de consecinte pot fi evitate printr-un program de comunicare interna, prin care angajatii sa fie implicati si pregatiti sa devina ambasadori ai companiei.

Criza sau nu, comunicarea interna ar trebui sa fie un proces desfasurat in permanenta. Si tind sa cred ca vor exista din ce in mai multe programe de comunicare la nivel intern, bazate tocmai pe principiul : am testat pe timp de criza, a functionat, vom continua procesul, chiar si in vremurile “linistite”.

Articol publicat pe www.strategic.ro.

71898026

Trecerea unui jurnalist din presa in PR nu reprezinta ceva nou, tentatia de a lucra de partea cealalta a baricadei a existat dintotdeauna pentru unii, care au si facut acest pas. Daca pana acum un an, doi, aceasta schimbare venea pentru a satisface o curiozitate (cum e sa lucrezi in calitate de consultant, la client), din dorinta de a face si altceva sau poate pentru ca pur si simplu la mijloc era vorba de o oferta de nerefuzat, astazi exista si o alta motivatie ce sta la baza schimbarii: limitarea unor optiuni, prin inchiderea unor publicatii importante. Iar mai putine optiuni in presa implica o reorientare catre domenii conexe.   

Indiferent daca sunt sau nu decizii impuse de conditiile noi din piata, tot mai multi jurnalisti par hotarati sa treaca in cealalta tabara, in PR. Unele numiri in functie au fost deja facute publice, altele dimpotriva, nu au fost anuntate oficial. Oricum ar fi, le uram bun venit noilor “colegi de industrie” si chiar am fi interesati de noi feed-back-uri, ce diferente exista intre PR-ul vazut prin ochii consultantului de specialitate si cel vazut prin ochii ziaristului?…unde se intersecteaza cele doua viziuni, unde perceptia coincide cu realitatea si unde sunt diferentele majore…

Vorbind de aceasta tema, mi-am adus aminte ca avem in arhiva noastra un material ce a fost publicat pe brandinfo.ro si care are foarte mare legatura cu subiectul, e vorba de :

Perspectiva de vizavi…

Una dintre cele mai mari tentatii ale jurnalistului este ca, la un moment dat, sa devina PR-ist, iar aceasta este o trecere fireasca, pentru ca cei mai buni oameni de PR sint, in general, cei care au avut mai intii o experienta in jurnalism. Ceea ce te ajuta foarte mult atunci cind treci “de cealalta parte” (desi exprimarea nu este cea mai fericita) este intelegerea nevoilor, a intereselor si a stilului de lucru al ziaristului.

Mai mult, nu il privesti pe jurnalist ca pe “dusmanul” care te asteapta sa faci greseli, ci ca pe un om care isi face meseria, si pentru care doar anumite informatii au valoare de stire. Partea mai putin confortabila a acestei conversii este adaptarea la o lume cu totul noua, in care, din servit, devii cel care serveste. Punctualitatea, seriozitatea in abordare, obisnuinta de a reactiona la un e-mail (chiar neinteresant pentru tine) si de a te tine de cuvint indiferent de orice alte prioritati ai avea sint reflexe pe care nu numai un jurnalist, ci oricine care intra in lumea de afaceri trebuie sa le capete.

Din cauza vietii profesionale agitate si a ritmului in care traiesc, ziaristii gasesc dificila aceasta adaptare la o meserie cu viteza de executie mai mica, dar cu mare atentie la client si la nuante. Pentru cei care isi doresc cu adevarat sa faca aceasta trecere, obstacolele nu sint mari, daca pornesc la drum cu disponibilitate pentru schimbare si cu flexiblitate. Din experienta mea ca angajator, jurnalistii devin consultantii care se adapteaza cel mai bine la situatii noi, pe care te poti baza in situatii de criza, care cer decizii rapide si care obtin rezultate acolo unde nimeni nu credea ca se poate. Si asta pentru ca vin dintr-o lume dura, in care si-au purtat singuri de grija.