Am mereu in minte expresia de pe chipul unui coleg, extrem de suparat dupa o discutie cu un prieten. A venit in birou trantind si pufnind, enervat de conversatia pe care tocmai o incheiase. Cind mi-a trimis prin e-mail replicile schimbate, nu mi s-a parut nimic ofensiv, si i-am comunicat deschis opinia mea. Raspunsul lui a fost in sine, in ceea ce ma priveste, o lectie despre limbajul non-verbal: “dar nici nu stii pe ce ton mi-a vorbit si cum m-a privit…”
Auzim frecvent astfel de replici: „Nici nu s-a uitat la el”, „Mi-am dat seama din privirea ei ca spune adevarul”, „Nu mi-a spus, dar se vedea pe fata lui ca era suparat” – realitatea este ca spunem extrem de multe chiar si atunci cind nu vorbim. Mesajul pe care il transmitem sta mai putin in cuvinte, si mai mult in mimica, gesturi, tonul vocii. De fapt, interlocutorul este tentat sa interpreteze si sa „creada” mai degraba limbajul corpului, decit cuvintele pe care i le adresam. Aceasta tentatie vine din instinctul de conservare al fiecaruia, pentru ca stim, cu totii, ca limbajul articulat, controlat, exprima ceea ce doreste transmitatorul sa comunice, nu ceea ce crede sau simte el cu adevarat.
Limbajul corpului „tradeaza” foarte usor. De cele mai multe ori, nu este nevoie de cuvinte ca sa semnalezi ca esti fericit, suparat, trist, curios, intrigat, indiferent, dezinteresat. Nu fac parte din categoria celor care cred ca pot depista un mincinos doar pentru ca omul si-a dus mina la nas sau la gura, si nici nu sint de parere ca trebuie sa ne transformam in niste obsedati care urmaresc fiecare gest, oricit de neinsemnat, al partenerului de discutie. Dar cred ca, in timp, cu ceva experienta si pricepere, putem interpreta semnalele pe care le transmite in limbaj non-verbal interlocutorul nostru si reusim, la rindul nostru, sa filtram mesajele de acest tip pe care le emitem.
Cum sa comunicam pozitiv in limbaj nonverbal? Citeva indicii simple le vor sugera partenerilor de discutie starea in care ne aflam, si putem face astfel incit acest lucru sa fie in favoarea noastra.
Zimbetul deschis si pozitiv - primul si cel mai important semn, care imprima oricarei figuri un aer destins si disponibil pentru dialog. Un om zimbitor nu poate fi in defensiva, dar nu poate fi perceput nici ca ofensiv.
Contactul vizual – am intilnit de multe ori oameni destepti si bine pregatiti, unii chiar in pozitii de management, care aveau teama de a-i privi pe ceilalti in ochi. Desigur ca, in astfel de cazuri, nu putea fi vorba despre ascunderea unor informatii sau despre minciuna ci, pur si simplu, de o stare crescuta de emotivitate. Invingerea acestei porniri atavice care nu ne lasa sa privim oamenii in ochi este un punct important in lupta cu propriul body-language.
Stringerea miinii – nimic nu este mai dezamagitor decit o stringere de mina moale, abia atinsa si, eventual, putin transpirata. Nici macar intre femei nu trebuie practicat acest tip de salut. Daca nu putem stringe mina celuilalt cu fermitate, este bine sa renuntam sa initiem acest salut, si sa incercam ca, atunci cind trebuie sa facem fata unei miini intinse, sa o facem onorabil.
Tinuta – felul in care stam, in care corpul reactioneaza in functi de gradul nostru de interes fata de un subiect sau altul, nu vor trece neobservate intr-o discutie sau intr-o prezentare. Siguranta de sine se vede intr-o postura dreapta, intr-un mers ferm. Interesul poate fi marcat printr-o usoara aplecare inainte a trunchiului, dupa cum dezinteresul este imediat semnalat de o tinuta neglijenta, exagerat relaxata.
Bratele – sint foarte importante in comunicarea nonverbala si pot sugera, in functie de pozitia lor, teama, defensiva, sau increderea si starea pozitiva. Bratele nu trebuie incrucisate la piept, dupa cum nu trebuie nici ridicate in gesture ample, care trec de nivelul umerilor. Palmele deschise in sus arata disponibilitate pentru dialog si deschiderea de a accepta si intelege puncte de vedere diferite de ale noastre.
Picioarele – foarte neglijate de obicei in comunicarea nonverbala sint, potrivit lui Joe Navarro, fost agent FBI si autorul cartii Secretele comunicarii nonverbale, cele mai sincere parti ale corpului. Inca din copilarie, primim tot felul de sfaturi pentru controlul expresiei fetei (“nu te mai strimba asa”, “nu mai face figura asta”, “incearca macar sa te preface ca-ti place”), dar nimeni nu ne spune niciodata despre cum sa ne supraveghem picioarele. Acestea sint neglijate pentru ca, de cele mai multe ori, se afla in zona de siguranta ferita privirilor, si nu sint observate. Cu toate acestea, sau poate tocmai de aceea, limbajul lor trebuie supravegheat, si pozitia cea mai sigura este a picioarelor lipite simplu.
Vocea – unul dintre cele mai eficiente si din pacate cel mai putin utilizate instrumente de limbaj al corpului. O voce suficient de puternica, limpede si sigura, are menirea de a inspira incredere in cel care vorbeste.
Citeva paragrafe nu pot epuiza, in nici un caz, un subiect pentru care s-au scris multe carti. Dar pot deschide apetitul pentru a intelege mai bine ca forma poate sluji fondul, dincolo de opinia confortabila ca “este important ce spun, nu si cum o fac”. Poate ar trebui sa ne asumam deschis faptul ca a trecut vremea acelui boem “nu conteaza cit de lung am parul, important e ce si cum gindesc” - bun la timpul lui, insa, la vremuri noi, principii noi. Forma fara fond este manifestarea celor superficiali. Dar fondul fara forma este pacatul de a irosi o idee, un proiect sau o oportunitate din lipsa preocuparii pentru comunicare si, in special, pentru comunicarea nonverbala.
Articol aparut pe www.prwave.ro
