Articole cu eticheta ‘Mihaela Apetrei’

Pitch-ul, o licitație subiectivă

92609531

“La matematică, doi și cu doi fac patru, iar triunghiul are mereu trei laturi; la română, fulgul de zăpadă poate să i se pară unuia mai alb, altuia mai argintiu” – este replica memorabilă a profesorului meu de matematică din generală, prima definiție a subiectivismului, care m-a pus în gardă pentru restul experiențelor profesionale. Mai târziu, odată cu fiecare pitch – fie el pierdut sau câștigat -, mi-am adus aminte de această comparație.

De aceea, primul lucru pe care l-aș spune despre pitch este că are un grad mai mare de subiectivitate decât licitațiile obișnuite. Pitch-ul pune la bătaie idei, concepte, strategii, nu mese, scaune sau servicii limpede definite. Ceea ce ai gândit și ai propus i se poate părea evaluatorului „mai alb sau mai argintiuși va conta foarte mult și care dintre cele două culori îi place. Cum să “colorezi” propunerea? Ce rezultate să livrezi, ca să fii în acord cu așteptările clientului? Ce ar vrea să vadă și să primească de la tine, ce așteptări are?

 

Teoretic, pentru toate aceste lucruri există îndrumări în invitația de participare trimisă agențiilor. Teoretic, se acordă un punctaj, pe baza propunerilor făcute. Totuși, diferențierea se va face, în cele din urmă, prin evaluarea creativității – ai livrat sau nu ceea ce clientul s-a așteptat să primească, ceea ce corespunde valorilor sale, percepțiilor, ideilor. Partea bună a acestui subiectivism este că agențiile ajung să lucreze, până la urmă, cu acei clienți cu care se potrivesc. Selecția făcută la pitch are, deși neexplicită, această componentă de evaluare a “potrivirii de stil”, absolut benefică unei colaborări pe termen lung.

Însă, până la momentul selecției, orice agenție are de parcurs un drum destul de lung, care începe odată cu momentul primirii invitației. Foarte sumar spus, pregătirea pentru pitch are – în mare - trei etape:

Cele mai multe pitch-uri cer o privire generală asupra strategiei pe care intenționezi să o propui pentru derularea viitoare a colaborării. Ca să ai o privire generală, trebuie să ai strategia – ca să ai strategia, trebuie să faci o cercetare – deci ore de lucru dedicate muncii pas cu pas pentru a înțelege industria, compania, punctele tari și punctele slabe, documentare la parteneri, colaboratori și terți implicați.

Al doilea pas, după culegerea acestor informații, îl reprezintă elaborarea propunerii cu care mergi la pitch. Așadar, urmează un brainstorming intern, o triere a ideilor, analiza lor și păstrarea celor mai bune. Apoi este realizată propunerea în sine, care va avea la bază acțiuni în acord cu concluziile cercetării, însă abordate cât mai creativ și, obligatoriu, măsurabile.

Al treilea pas îl reprezintă expunerea propunerii, care trebuie gândită și repetată temeinic. În cele mai multe situații, un procent important în decizie îl are felul în care a fost prezentată propunerea, răspunsurile pe care le-au oferit consultanții, interacțiunea “de la fața locului”.

 

Cu toate acestea, s-ar putea spune, cu certitudine, că nu există două pitch-uri la fel. Vorbeam odată cu un cunoscut care participa la licitații pentru achiziționarea de produse fizice; îmi povestea că cea mai grea a fost prima licitație, pentru că apoi a mers cu “copy-paste” și mici modificări, ici-colo. Nu știu dacă este chiar așa, însă categoric în serviciile de marketing și PR lucrurile stau diferit. Pitch-ul este o acțiune personalizată, dedicată fiecărui potențial client în parte, o haină croită pe măsură, pentru măsuri unice. Am participat la pitch-uri care nu au necesitat prezența consultanților, pentru că decizia s-a luat exclusiv pe baza propunerilor făcute. Am văzut pitch-uri în care prezentarea s-a făcut la telefon, din cauza distanței. Pitch-uri în care cerințele erau atât de vag exprimate, încât nu știai cu ce să începi. Sau pitch-uri în care criteriile de evaluare nu au fost niciodată anunțate, sub deviza “the sky is the limit”. Interpretarea liberă a conceptului de “pitch” este posibilă într-o lume a creativității și subiectivismului, și este unul dintre riscurile pe care, din când în când, trebuie să ți le asumi.

Articol publicat pe PRwave.ro.

Rolul eticii in PR

ethics-large1

Principiile etice in relatiile publice sint, in mare masura, aceleasi ca si in alte domenii de activitate. Etic este:
- sa-ti cunosti bine meseria
- sa faci constant eforturi ca sa evoluezi
- sa ai in vedere interesele clientului tau si ale companiei pe care o reprezinti
- sa iti pastrezi onoarea si demnitatea de profesionist

Consultantul eficient si dedicat este o persoana cu mintea deschisa, receptiva la tot ce se intampla in jurul sau: la chestiuni de ordin profesional, la stiluri de leadership, abilitati manageriale. Conectarea cu mediul profesional si legatura cu cei din comunitate, mentinuta prin orice canal de comunicare, asigura aflarea la timp a noutatilor, schimbarilor si a informatiilor importante din industrie. Site-urile de profil, forumurile, blogurile, retelele sociale, conferintele si work-shop-urile sunt tot atatea modalitati de a interactiona cu profesionistii din industrie.

Un alt atu al specialistului activ este comunicarea constanta si de buna calitate cu jurnalistii. Vizitele in redactie, comunicarea directa sau prin telefon/email, intalnirile formale sau informale reprezinta o parte foarte importanta a vietii profesionale pe care o are un specialist in PR.

Alaturi de acestea, apar insa cateva principii noi, specifice acestei industrii. Acestea se refera in special la regulile de comunicare, la confidentialitate si la autocontrol. Ideal ar fi ca toate aceste lucruri, specifice bunului simt comun si convietuirii intr-o societate civilizata, sa existe si sa fie exercitate de fiecare individ in interactiunea cu ceilalti, insa in PR devin un “must” fara de care meseria te va exclude, in cele din urma.

Iata cateva reguli de baza in comunicare:

 placerea de a comunica – obligatorie pentru fiecare specialist in relatii publice. Oricine isi doreste sa faca o cariera in acest domeniu trebuie sa se autoanalizeze cu obiectivitate si sa inteleaga daca ii place sa comunice, daca se simte bine stand de vorba cu oamenii, daca este confortabil atunci cand interactioneaza cu ceilalti.
 setarea unor standarde inalte de calitate, pentru ca in comunicare greselile se taxeaza sever. Un comunicat de presa trimis catre jurnalisti in forma de lucru, nefinisata, un e-mail cu informatii gresite, o declaratie data atunci cand nu este cazul pot determina prejudicii de imagine greu de reparat.
 stapanirea excelenta a gramaticii si exprimarea corecta in orice ocazie - nimic nu este mai urat decat un specialist in PR care nu stapaneste bine gramatica, si din pacate astfel de situatii exista. Stiu consultanti cu pretentii care nu conjuga corect verbul “a avea” si nu fac diferenta intre situatiile care cei un “i” sau doi “i” in conjugarea verbului “a fi”.
 transmiterea eficienta a mesajului - un specialist trebuie sa aiba proprietatea termenilor, sa foloseasca cele mai potrivite cuvinte pentru un anumit context, astfel incat sa fie indreptatit sa-i sfatuiasca si pe altii in situatii similare. In calitate de comunicator, este necesar sa te asiguri ca mesajul pe care doresti sa il transmiti ajunge la publicul tinta in forma si cu sensul pe care ti le-ai dorit, acesta fiind si unul dintre sensurile de baza ale job-ului in comunicare.
 ascultarea activa – pentru a comunica eficient, este bine sa stii sa asculti, ca sa intelegi ce, cat si cum din cantitatea de informatii aflata in custodia ta transmiti mai departe – si cu ce efect. Intoarcerea interesului dinspre propria persoana, propriile idei si propriile ganduri catre celalalt, caruia ii esti consultant sau partener in actul de comunicare, va creste considerabil eficienta comunicarii. Am exemplul unui “specialist” care isi intrerupea permanent interlocutorul, ca sa-si expuna propriile idei fata de care avea o admiratie netarmurita. Intr-o zi, in toiul unei discutii, seful direct n-a mai rabdat si l-a pus la punct explicandu-i in fata tuturor celor prezenti valoarea “ascultarii active”.

Autocontrolul, al doilea principiu etic mentionat, tine foarte mult de educatia de business si de dorinta de dezvoltare personala pe care o are fiecare. Ca sa evoluezi, trebuie sa-ti pastrezi entuziasmul si determinarea. Chiar daca lucrurile nu ies mereu asa cum iti doresti, chiar daca faci greseli si cineva ti le reproseaza, nu ai de ce sa capitulezi sau sa-ti pierzi autocontrolul. Performanta profesionala o realizezi in primul rand pentru tine, nu este un favor pe care il faci companiei sau clientului. M-am amuzat, recent, cand am auzit cum reprosa un consultant clientului sau, cu care ajunsese intr-o situatie conflictuala, faptul ca a muncit pentru el si i-a adus beneficii de imagine…

Un alt aspect al autocontrolului este detasarea. in orice meserie, dar mai ales in comunicare (unde dovedesti ca stii efectul cuvintelor care nu se mai intorc), este bine sa te abtii sa iei lucrurile in nume personal. De-a lungul timpului, este foarte probabil sa te lovesti de situatii conflictuale, de declaratii mincinoase, de neadevaruri spuse public – este esential sa-ti pastrezi calmul si sa gasesti strategia care sa-ti permita sa mergi mai departe, avand la orizont obiectivul personal pe care vrei sa il atingi.

Confidentialitatea este un alt principiu etic obligatoriu in PR. Fiecare specialist in acest domeniu trebuie sa invete ce inseamna discretia si secretul profesional. Indiferent ce ti se intampla sau unde ajungi, divulgarea informatiilor de interior (in special cele de la client) este o dovada sigura ca nu esti facut pentru aceasta meserie. La fel ca medicul sau ca avocatul, un PR-ist de valoare stie ca dezvaluirea publica a unor informatii interne este similara cu iesirea din meserie, pentru ca nimeni nu va mai dori sa-l angajeze intr-un astfel de job. Increderea pe care oamenii ti-au acordat-o prin incredintarea unor informatii importante despre ei nu trebuie inselata niciodata, cu nici un chip.

Aceste principii etice nu sunt insa decat varful unui aisberg, pe care il reprezinta responsabilitatea, talentul, educatia profesionala si educatia sociala – lucruri construite in timp, in ani intregi de munca si de experienta.

Stiu oameni care si-au dorit si au incercat munca de consultant, despre care au fost chiar convinsi ca li se potriveste. Nu au rezistat, fie pentru ca li s-a parut prea dificil, fie pentru ca nu li potrivea, fie pentru ca au facut greseli si industria i-a exclus.
Esenta acestei meserii este sa-ti placa ceea ce faci, sa intelegi ca lucrezi pentru ca altcineva sa arate bine si sa te mandresti cu asta, fara sa-i reprosezi niciodata.

Articol publicat pe Markmedia.ro.

Expunerea companiilor în mediul online va deveni inevitabilă

86196648

Mediul online a devenit o platformă de comunicare la care tot mai multe companii apelează pentru a-şi creşte vizibilitatea, a-şi promova produsele şi/sau serviciile şi pentru a menţine o relaţie cu clienţii. În aceste condiţii, expunerea companiilor în mediul online va deveni, în curând, de neevitat, consideră Mihaela Apetrei, Senior Manager Headline.”Atâta timp cât tot mai mulţi clienţi şi parteneri sunt prezenţi în acest mediu, este necesar să fii acolo, vizibil şi prezent. Multe companii au propriile bloguri, conturi de Twitter, LinkedIn sau Facebook, pe care le folosesc ca medii foarte bune pentru anunţarea noutăţilor, pentru interacţiunea cu ceilalţi useri, pentru promovare şi pentru formarea grupurilor de fani. Totuşi, contează foarte mult şi publicul căruia i te adresezi. Pentru o companie care comercializează seminţe, social media nu este atât de importantă, în timp ce unei companii din IT i se potriveşte foarte bine acest tip de promovare”, explică Mihaela Apetrei.

Inovaţia, flexibilitatea şi promptitudinea în relaţia cu clienţii - tendinţele pieţei de PR într-un 2010 de criză

Dat fiind faptul că efectele crizei economice se vor resimţi şi în acest an, agenţiile şi oamenii de PR trebuie să se adapteze încontinuu la noile cerinţe. Astfel, tendinţele pieţei de profil din acest an se rezumă în câteva cuvinte: inovaţie, flexibilitate şi proptitudine în relaţia cu clienţii. Mihaela Apetrei precizeaza: “Această abordare se contura încă de la începutul anului trecut, însă acum mi se pare mai evidentă ca oricând. După ani de zile în care replica era “spune-mi ce ştii să faci”, vorbim acum despre cerinţe de tipul “demonstrează-mi că ştii să faci”. Clienţii nu mai cumpără, pur şi simplu, vor să testeze, să încerce, să se convingă - chiar şi în servicii”.  Acest lucru are un impact direct în alocarea bugetelor: “Vei primi banii doar dacă ai o idee şi dacă arăţi că aceasta funcţionează. Am observat în companii tendinţa evidentă a flexibilizării extreme a bugetelor, în sensul că dislocările de sume dintr-o parte în alta se realizează intern mai uşor decât în alţi ani. Pe de altă parte, aceşti bani se câştigă mai greu de către agenţii, relocările nu se fac decât pentru idei spectaculoase şi/sau cu impact direct în business şi cu relevanţă pentru afacerea clientului.

Diferenţe minore între PR-ul românesc şi cel din stăinătate

PR-ul autohton nu prezintă diferenţe majore faţă de cel din străinătate, cel puţin în ceea ce priveşte temele şi subiectele de promovat, cerinţele clienţilor şi obiectivele de atins, consideră reprezentanta agenţiei Headline: “Lucrăm pentru clienţi internaţionali, într-o reţea europeană de PR, şi pot să spun că diferenţele sunt mai degrabă între atitudinea corporatistă a vesticilor şi flexibilitatea şi realismul esticilor. Partenerii şi colegii noştri unguri, cehi şi bulgari înţeleg PR-ul într-o manieră foarte pragmatică, generatoare de rezultate, în timp ce francezii sau britanicii au reguli, proceduri şi procese bune şi utile pe fond, dar care pot îngreuna şi încetini uneori activitatea”.

Articol aparut in Bursa.

PR-ul, un domeniu din ce in ce mai atragator pentru jurnalisti

71898026

Trecerea unui jurnalist din presa in PR nu reprezinta ceva nou, tentatia de a lucra de partea cealalta a baricadei a existat dintotdeauna pentru unii, care au si facut acest pas. Daca pana acum un an, doi, aceasta schimbare venea pentru a satisface o curiozitate (cum e sa lucrezi in calitate de consultant, la client), din dorinta de a face si altceva sau poate pentru ca pur si simplu la mijloc era vorba de o oferta de nerefuzat, astazi exista si o alta motivatie ce sta la baza schimbarii: limitarea unor optiuni, prin inchiderea unor publicatii importante. Iar mai putine optiuni in presa implica o reorientare catre domenii conexe.   

Indiferent daca sunt sau nu decizii impuse de conditiile noi din piata, tot mai multi jurnalisti par hotarati sa treaca in cealalta tabara, in PR. Unele numiri in functie au fost deja facute publice, altele dimpotriva, nu au fost anuntate oficial. Oricum ar fi, le uram bun venit noilor “colegi de industrie” si chiar am fi interesati de noi feed-back-uri, ce diferente exista intre PR-ul vazut prin ochii consultantului de specialitate si cel vazut prin ochii ziaristului?…unde se intersecteaza cele doua viziuni, unde perceptia coincide cu realitatea si unde sunt diferentele majore…

Vorbind de aceasta tema, mi-am adus aminte ca avem in arhiva noastra un material ce a fost publicat pe brandinfo.ro si care are foarte mare legatura cu subiectul, e vorba de :

Perspectiva de vizavi…

Una dintre cele mai mari tentatii ale jurnalistului este ca, la un moment dat, sa devina PR-ist, iar aceasta este o trecere fireasca, pentru ca cei mai buni oameni de PR sint, in general, cei care au avut mai intii o experienta in jurnalism. Ceea ce te ajuta foarte mult atunci cind treci “de cealalta parte” (desi exprimarea nu este cea mai fericita) este intelegerea nevoilor, a intereselor si a stilului de lucru al ziaristului.

Mai mult, nu il privesti pe jurnalist ca pe “dusmanul” care te asteapta sa faci greseli, ci ca pe un om care isi face meseria, si pentru care doar anumite informatii au valoare de stire. Partea mai putin confortabila a acestei conversii este adaptarea la o lume cu totul noua, in care, din servit, devii cel care serveste. Punctualitatea, seriozitatea in abordare, obisnuinta de a reactiona la un e-mail (chiar neinteresant pentru tine) si de a te tine de cuvint indiferent de orice alte prioritati ai avea sint reflexe pe care nu numai un jurnalist, ci oricine care intra in lumea de afaceri trebuie sa le capete.

Din cauza vietii profesionale agitate si a ritmului in care traiesc, ziaristii gasesc dificila aceasta adaptare la o meserie cu viteza de executie mai mica, dar cu mare atentie la client si la nuante. Pentru cei care isi doresc cu adevarat sa faca aceasta trecere, obstacolele nu sint mari, daca pornesc la drum cu disponibilitate pentru schimbare si cu flexiblitate. Din experienta mea ca angajator, jurnalistii devin consultantii care se adapteaza cel mai bine la situatii noi, pe care te poti baza in situatii de criza, care cer decizii rapide si care obtin rezultate acolo unde nimeni nu credea ca se poate. Si asta pentru ca vin dintr-o lume dura, in care si-au purtat singuri de grija.

Cat de confortabili sunt papucii altuia?

86235973În consultanţa PR, ca şi în training, unul dintre cele mai dificile lucruri este să faci clientul să se pună în pielea celuilalt. Să înţeleagă raţiunile în baza cărora partenerul său de comunicare judecă, evaluează şi acţionează într-un anumit fel, ia diferite decizii, felul în care gîndeşte, presiunile externe şi, cîteodată, politicile pe care le are de respectat.

O situaţie tipică în care pielea celuilalt este absolut inconfortabilă este relaţia cu media, de departe cea mai provocatoare interacţiune pentru mulţi dintre manageri. De fiecare dată, la trainingurile pentru relaţia cu presa, se întîmplă un lucru interesant: în primul sfert de oră primesc aceleaşi trei întrebări, ale căror răspunsuri managerii nu sînt mereu pregătiţi să le primească şi să le accepte.

Prima întrebare pe care o primesc este “de ce scriu jurnaliştii numai de rău?”. Important este, ca în acest caz, să înţelegem care este accepţiunea fiecăruia despre “bine” şi “rău”. Nu poate fi condamnabil faptul că jurnalistul nu mediatizează împlinirea a 10 ani de activitate a companiei – să fim serioşi, ce ştire este asta?-, dar în mod cert va scrie despre defectele de calitate ale produselor sau serviciilor.
Explicaţia e simplă, şi la îndemîna oricui vrea să se pună în papucii ziaristului. Dacă ai avea un ziar de vîndut, ai scrie că trenul a ajuns la timp în staţie? Cu alte cuvinte, binele este normal, este o stare de fapt care ne aşteptăm să se întîmple, în timp ce erorile, lucrurile care nu merg bine, defectele şi neconcordanţele de orice tip se pot transforma cu uşurinţă într-o ştire, una care vinde, pentru că este de interes public.
Acest adevăr este extrem de dificil de acceptat de către cei exteriori mass-media. S-ar spune că toată lumea se aşteaptă să vadă la chioşc numai ziare cu articole laudative, evenimente plăcute şi succese. Aceste ziare nu s-ar vinde niciodată, şi simplul efort de a te imagina manager al unei publicaţii va schimba radical perspectiva.

A doua întrebare este: “de ce jurnaliştii «trunchiază» informaţia?”. Celor mai mulţi dintre cei care interacţionează cu un jurnalist li se pare foarte important să vorbească mult şi să răspundă cît mai stufos la întrebări. Aproape nimeni nu-şi pune problema (nicidecum să întrebe, chiar) cît spaţiu are la dispoziţie, cîte secunde va apărea citat în reportajul tv, cît va fi în mod realist citat, din ceea ce spui. O astfel de întrebare nu este deloc deplasată – dimpotrivă, arată că te-ai pregătit şi vrei să dai acele mesaje potrivite contextului.

Am văzut cîteva secvenţe în care Donald Trump îşi exersa mesajele principale pe diferite secvenţe de timp (30 de secunde, un minut sau două minute); este un exerciţiu simplu, la îndemîna oricui, fără costuri – doar cu elementara condiţie de a înţelege două lucruri: 1. Jurnalistul nu are la dispoziţie tot ziarul sau tot jurnalul de ştiri ca să publice sau să difuzeze fără greş şi fără nici o omisiune tot ce i-am spus şi 2. Nu tot ce spunem într-un discurs fluviu este important sau relevant; ar trebui să avem exerciţiul şi obişnuinţa de a ne livra mesajul în formă foarte condensată, ca să ne asigurăm că el va ajunge spre audienţă aşa cum l-am transmis. Dacă nu facem acest efort, nu există niciun motiv rezonabil să ne supărăm pe jurnalist pentru că a extras ceea ce a considerat el important – noi am permis acest lucru, de fapt…

A treia întrebare este “de ce sînt jurnaliştii agresivi şi insistenţi?” – simplu, pentru că asta le este meseria. Pe tarabă se bat pentru întîietate mai multe ziare, multe jurnale de ştiri îşi dispută fiecare punct de audientă – cum să faci ca al tău să fie cumpărat? Publicînd informaţii exclusive, detalii pe care alţii nu le au, articole de interes. Acestea toate nu se obţin cu duhul blîndeţii, nu stă nimeni pregătit să le ofere pe tavă. La urma urmelor, şi vînzătorii sînt agresivi, şi avocaţii, şi agenţii de asigurări – şi mai sînt şi alte meserii, probabil, în care insistenţa este esenţială.

Ceea ce este bine să înţeleagă fiecare este faptul că, în majoritatea covîrşitoare a situaţiilor, jurnalistul nu are nicio răfuială personală cu nimeni. Puţinele situaţii ne-etice nu trebuie lăsate să ne influenţeze relaţia cu o breaslă intreagă. În redacţie se trăieşte o viaţă stresantă, în viteză, luată de la capăt în fiecare zi. Înainte de a te înfuria, este bine să te opreşti şi să te întrebi: aş fi în stare să găsesc un subiect, să–l documentez şi să-l transpun într-o poveste? Şi povestea asta să se vîndă? În timp ce încerci să răspunzi, s-ar putea să descoperi că te cam strîng pantofii. Pantofii celuilalt…

Articol publicat pe www.prwave.ro.