Articole cu eticheta ‘presa’

Jobul în care greșelile nu se iartă

successSpecialistul în relaţii publice a fost inclus în nomenclatorul ocupaţiilor cu doar câţiva ani în urmă. PR-ul (prin care se înţeleg atât relaţiile publice, cât şi persoana specializată în acest domeniu) este, ne spune Mihaela Apetrei, Senior Manager la firma Headline, “relaţia cu presa, comunicarea cu partenerii, furnizorii şi clienţii, comunicarea internă şi comunicarea cu societatea”. “Multă vreme, prin PR s-a înţeles numai «relaţii cu publicul» şi mai sunt unii care au încă această perspectivă. În multe situaţii, activitatea de relaţii publice se suprapune, se completează sau se intersectează cu activităţile de marketing, de publicitate, de customer service, de HR sau chiar de vânzări”, afirmă Mihaela Apetrei.

FĂRĂ IMPROVIZAŢII. PR-ul este o meserie că oricare alta, crede Mihaela Apetrei, şi, pe lângă talent, este nevoie de determinare, concentrarea pe obţinerea rezultatelor şi muncă susţinută. Un specialist în relaţii publice trebuie “să-şi ia treaba în serios şi să priceapă că şi asta este o meserie pentru care trebuie să te pregăteşti; nu merge cu «lasă, că mă descurc eu să zic acolo, două vorbe». Alea două vorbe pot să te scufunde definitiv. În comunicare, greşelile nu prea pot fi considerate «mici» sau «mari». Când spui ceva şi apare pe prima pagină într-un ziar, când dai «send» unui e-mail către un client sau când comunici intern o decizie, nu prea ai timp şi loc de improvizaţii”, susţine Mihaela Apetrei. Citeşte mai departe

Ziarele, pe timp de criză

ziare-criza1Conform cifrelor publicate de Business Standard, deși luna ianuarie a adus ziarelor o dinamică modestă, celelalte două luni care au urmat au fost mai productive la capitolul vânzări.

Cele care au avut de câștigat, în ciuda recesiunii, au fost ziarele economice și tabloidele. Click! este noul lider al tabloidelor, cu aproximativ 200.000 de exemplare, cu 70% mai mult față de aceeași perioadă din 2008. La categoria quality, publicația din același trust, Adevărul, este singurul ziar care înregistrează vânzări în creștere, de trei ori mai mari ca în perioada similară a anului trecut. Jurnalul național, Cotidianul și Ziua au anunțat cifre în scădere.

Cotidienele sportive au intrat și ele în declin, Gazeta Sporturilor și Pro Sport raportând vânzări mai mici. Un motiv al acestei scăderi poate fi și majorarea prețului, ca în cazul Gazetei Sporturilor.

Tentația celeilalte baricade

press_1- Mihaela Apetrei, Senior Manager Headline -

La opt ani de experienţă în PR, lumea încă mă mai întreabă cum am ajuns aici, cum am ajuns să fac meseria asta, de ce. Mai mult, cei care aud că am fost jurnalist tot cam pe-atît, sînt peste măsură de miraţi şi vor să ştie cum s-a petrecut schimbarea.

În cazul meu, trecerea a fost destul de empirică, potrivită vremurilor pe care le traversam, cînd mulţi habar nu aveau ce înseamnă domeniul ăsta. Am început aproape fără să vreau atunci cînd, jurnalist fiind, unii dintre cunoscuţii şi prietenii mei îmi cereau ajutorul pentru cîte un comunicat de presă sau un interviu, atît în ceea ce priveşte forma şi fondul, dar şi promovarea. Şi mi-am spus: ok, de ce nu? Hai să facem din asta un profit. Aşa s-a născut Headline. Numai că, interesant, cînd oamenii au înţeles că trebuie să plătească pentru asta, lucrurile s-au schimbat radical :). Nu înţelegeau de ce acest “ajutor” trebuie remunerat, adică scrii acolo, un text, şi vrei bani pentru asta – practic acest tip de expertiză nu era recunoscut. Dar am perseverat, şi astăzi avem deja 8 ani în piaţa românească a relaţiilor publice.

Acum, însă, jurnaliştii care aleg să devină PR-işti o pot face mult mai structurat, pot construi pas cu pas pentru această carieră. Lucrînd ca jurnalist, înţelegi unul dintre lucrurile cel mai greu de asimilat din exterior: faptul că nu orice pare important într-o companie, într-un partid, într-o instituţie, este important şi pentru public, deci are şanse să devină o ştire. Valoarea de ştire a unei simple informaţii este, practic, cel mai dificil lucru de detectat pentru un PR-ist netrecut prin furcile caudine ale redacţiei. Din acest punct de vedere, jurnalistul va fi un specialist PR foarte eficient, care înţelege ce, cînd, cum trebuie să livreze către presă. Citeşte mai departe

Masurarea activitatilor de PR, intre eficienta si costuri

pressIn conditiile actuale de dificultate economica generala, relatiile publice ar putea avea de castigat prin eficienta actiunilor si prin costurile mult mai mici fata de alte forme de comunicare, spun specialistii. Totusi, cat de eficienta este aceasta modalitate de comunicare?

Eficienta PR-ului este data de metodele de masurare a acestui tip de activitati, clienti putand alege dintr-o paleta larga de variante, de la metode foarte simple, precum numararea aparitiilor in mass-media, pana la cuantificari complexe, precum cota parte atribuita din realizarea obiectivelor de vanzari.

Metodele clasice de evaluare includ inventarierea aparitiilor din mass-media, analiza de presa, review-uri interne referitoare la comunicarea valorilor si obiectivelor, gradul de participare la promotii si concursuri, prezenta la evenimentele companiei, sondaje despre nivelul de notorietate a companiei in randul clientilor si in piata, evaluari ale implementarii proiectelor de PR, in faze intermediare si finale de realizare, formulare de feedback. Citeşte mai departe

Ziarul, mai apropiat decat te-ai fi asteptat

Trebuie sa vedeti reclama asta :) ! Ce poate sa faca ziarul din om…

Sursa: www.viatalaserviciu.ro