Articole cu eticheta ‘public’

Arta de a face o prezentare

presentation_full

A tine o prezentare in fata unui public mai mult sau mai putin numeros poate parea un lucru usor, care sa nu ridice prea multe dificultati…pana la proba contrarie. De multe ori, in momentul in care sunt pusi in fata faptului implinit, cei care trebuie sa faca o prezentare au surpriza neplacuta de a fi invadati de emotii, de a nu-si gasi cuvintele, de a se pierde in detalii, fara a transmite ceva concret, de a sta cu ochii in calculator, citind textul pregatit dinainte, de a fi tradati de limbajul non-verbal, in ceea ce priveste nesiguranta de care dau dovada, si lista poate continua. Ei bine, atunci se aplica perfect acea vorba romaneasca, care spune ca “socoteala din targ nu se potriveste cu cea de-acasa”. Scenarii facute in prealabil, precum “sigur ma descurc, nu e nevoie sa fac inainte o repetitie”, “improvizez ceva pe moment,  imi vor veni idei” sau “emotiile ma vor ocoli, sunt o fire deschisa, nu ma pierd asa usor” nu vor parea la fel de inspirate atunci cand, in fata audientei, constientizezi ca mult mai de folos iti erau un plan de atac, o structurare a ideilor si mesajelor pe care vrei sa le transmiti, o imbracare a acestora in cea mai atractiva forma. Mult mai de folos, dar si mult mai de impact. Acesta din urma depinde de importanta pe care o acorzi prezentarii, de modul in care stii sa te pregatesti pentru ea si de a exploata la maxim oportunitatea de a-ti transmite direct mesajele, de asumarea unor informatii ce merita livrate celor din jur. O prezentare buna se poate face doar invatand cum sa-ti folosesti cel mai bine “armele din dotare” (ideile, limbajul verbal si non-verbal), dar si respectand cateva principii. Iata mai jos cateva exemple:

·         Concentreaza-te pe trei, pana la cinci, mesaje cheie, nu mai multe. Daca incerci sa comunici mai mult de 5 puncte, risti ca cei din audienta sa nu-si mai aminteasca nimic.

·         Prezinta mai intai cel mai important mesaj, nu-l “ingropa” printre altele.

·         Repeta mesajele de mai multe ori, folosind exemple si cuvinte diferite.

·         Evita “cuvintele mari” si adopta o abordare cat mai simpla.

·         Incurajeaza conversatia si nu citi prezentarea - un text care da bine pe hartie, suna oribil atunci cand e citit. O prezentare citita este monotona, devine plictisitoare si da impresia de nesiguranta.

·         Daca nu esti sigur de ceva, nu preciza acel lucru, nici nu fa supozitii. 

·         In cazul in care este posibil, foloseste un microfon atunci cand in audienta sunt mai multi de 10 oameni.

·         Nu-ti fie teama sa incluzi un strop de varietate - de la lungimea si structura frazelor, la rapiditatea cu care vorbesti si pauzele facute intre cuvinte. Astfel, eviti adoptarea unui stil tern si monoton in prezentare.

·         Fii increzator in fortele proprii si capacitatea de a livra o prezentare foarte buna. Asa cum o celebra zicala spune, “este capabil cel care are incredere ca este capabil”.

Angajații – ambasadorii companiilor

office1De câte ori n-ați auzit expresia ”angajații sunt ambasadorii unei organizații”? Ei bine, această expresie este cum nu se poate mai adevărată: un angajat reprezintă fără doar și poate compania pentru care lucrează, organizația fiind percepută de publicurile externe nu doar din prisma acțiunilor implementate de aceasta și care li se adresează direct, ci și în funcție de mesajele pe care, deliberat sau nu, angajații le transmit despre compania respectivă, în calitate de ”oameni ai casei”.

Un angajat ce-și reprezintă organizația într-un mod favorabil acesteia (un mod ce e nu e ”regizat”, ci chiar o stare de spirit) dă impresia unei companii stabile, a unui sistem bine pus la punct, a unei relații de comunicare și înțelegere reciprocă între angajat și angajator. Acest lucru va contribui cu siguranță la sentimentul de simpatie pe care publicul extern îl nutrește deja pentru instituția în cauză sau pe care abia începe să-l dezvolte. Citeşte mai departe