Portalul de video-sharing www.viatalaserviciu.ro lansează în această lună un mini-serial în care sunt prezentate exercițiile fizice potrivite pentru a fi făcute la locul de muncă. Exercițiile sunt propuse și demonstrate de Luiza Bucur, unul dintre cei mai cunoscuți antrenori de fitness din România, și se adresează tuturor angajaților ce vor să reducă din disconfortul fizic pe care îl resimt la serviciu.
”Atât eu, cât și Luiza avem proiecte ce se concentrează pe ideea de viață: dacă vorbim de o viață la job în cazul nostru, Luiza este cea care promovează un stil de viață sănătos, ce poate fi atins prin sport. Intersectând cele două perspective, obținem chiar ideea noastră de colaborare: sportul la serviciu, concept prin care încercăm să le aducem valoare celor ce ne urmăresc și să le oferim câteva sfaturi simple privind modul în care își pot îmbunătăți condițiile de muncă, atât cât ține de ei”, a declarat Viorel Apetrei, fondatorul ViataLaServiciu.ro, administrator al Headline Software. Citeşte mai departe



